Traditiile de nunta – De unde vin si unde se duc?

flowers-675949_960_720Pe masura ce ziua cea mare se apropie, simti cum bucuria si nerabdarea te napadesc, insa probabil ca iti doresti deja ca timpul sa se „expandeze” un pic.
Acum, cand fiecare ora a devenit importanta, te grabesti sa termini de bifat toate formalitatile si sa recapitulezi in minte intreg ritualul. Insa te-ai gandit vreodata pe cine trebuie sa invinovatesti pentru aceasta cursa nebuna contra timp si pentru aceste ceremonii complexe?
Ceea ce numim astazi un ritual al casatoriei nu s-a format dintr-o data, desigur, ci este lucrarea colectiva a mai multor generatii de nuntasi, ale caror radacini se intind pana in timpuri stravechi. Fa o mica pauza si descopera aceste radacini indepartate ale unor obiceiuri pe care tu le consideri litera de lege in prezent.

 

Albul imaculat al rochiei

Traditia rochiei albe nu este chiar atat de veche pe cat pare si, dupa cum se prezinta lucrurile, va iesi cam „sifonata” din secolul al XXI-lea, atata vreme cat tot mai multe mirese aleg sa poarte o alta culoare in cea mai frumoasa zi a vietii lor.

Regina Victoria a Angliei, care a domnit intre anii 1837 si 1901 a fost cea care a dat tonul acestei mode, atunci cand, cu ocazia casatoriei cu varul ei, Printul Albert, a imbracat o rochie alba decorata cu flori de portocal. Desi in acea perioada, epoca tabloidelor era inca departe, a fost suficient ca un model de eleganta sa faca aceasta alegere pentru ca trendul sa fie lansat si imbratisat de generatiile urmatoare de mirese.

Asocierea prezenta a rochiei albe cu puritatea este de fapt o conceptie de viata adaptata noilor canoane, deoarece in trecut albul era culoarea bucuriei, in vreme ce albastru semnifica puritatea. Inainte ca proverbiala rochie „pe care o porti doar o singura data in viata” sa existe, miresele se imbracau in ziua nuntii cu cea mai buna rochie pe care o aveau in dulap, chiar daca acesta era neagra.

 

De ce poarta ghinion ca mirele sa vada mireasa inainte de ceremonie?

Timp de sute de ani, casatoriile aranjate intre familiile viitorilor soti au reprezentat o reala sursa de emotii pentru ambele parti. Pentru a se asigura ca viitorul sot nu va da inapoi in fata altarului, uimit de „frumusetea” miresei sale, tatal fetei se asigura ca un val plasat strategic va duce angajamentul la implinire. Un chip acoperit si un zvon fals conform caruia este semn rau ca mirele sa isi vada mireasa inainte de momentul sarutului, au dus o multime de planuri la bun sfarsit si au facut multi tati fericiti. inca nu ne este foarte clar cine este ghinionistul in tarasenia aceasta…

 

De ce se poarta inelul pe al patrulea deget al mainii?

Asezarea verighetei pe al patrulea deget al mainii stangi are la origine o credinta din Egiptul antic, conform careia „vena dragostei” stabilea o legatura directa intre inima si cel de-al patrulea deget al mainii stangi. Un inel asezat pe acel deget era cel mai potrivit simbol al dragostei eterne. Nici nu e de mirare ca degetul cu pricina se numeste astazi inelar.

In cultura chineza, fiecare deget al mainii reprezenta cate o persoana importanta din viata: degetul mare – parintii, aratatorul – fratii, degetul mijlociu – tu insati, inelarul – sufletul-pereche si degetul mic – copiii.

Daca iti impreunezi mainile, indoi degetele mijlocii si le tii lipite, iar varfurile celorlalte degete se ating, vei descoperi ca poti desparti degetele mari, aratatoarele si degetele mici (asa cum parintii, fratii si copiii nu vor trai langa tine pentru tot restul vietii). Inelarele, in schimb, nu pot fi separate ( putini oameni reusesc sa o faca), pentru ca doua suflete-pereche sunt sortite sa ramana unul langa celalalt toata viata.

 

Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru?

O cerinta comuna in ceea ce priveste pregatirile de nunta in Anglia este ca mireasa sa poarte in timpul ceremonialului ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru. Acest obicei exprimat in rime („something old, something new, something borrowed, something blue”) se refera la o serie de credinte specific englezesti, care au fost exportate si peste Ocean cateva secole mai tarziu. Radacinile traditiei se regasesc in epoca victoriana cand, purtate in aceasta combinatie, lucrurile aveau sa aduca miresei mult noroc in noua viata in care pasea.
Obiectul vechi este legatura miresei cu familia si trecutul ei, in vreme ce obiectul nou reprezinta noua viata pe care o incepe alaturi de familia sotului. Obiectul imprumutat trebuia sa provina de la o femeie care deja avusese succes in mariaj si, in acest mod, transmitea noroculi noii mirese. Culoarea albastra reprezinta o suita de trasaturi pe care orice viitoare sotie trebuia sa le aiba: credinta, loialitate si puritate.

 

Tortul de nunta – simbol al fertilitatii

Un alt obicei popular in aproape toata lumea este taierea tortului de nunta, insa putini stiu ca radacinile lui se intind pana in primul secol i.e.n. si a pornit de undeva din zona actuala a Italiei, unde se obisnuia ca o prajitura sau o paine sa fie rupta deasupra capului viitoarei mirese, pentru ca aceasta sa fie fertila. O credinta comuna era ca numarul firimiturilor cazute va spune cati copii va avea proaspatul cuplu.

 

Care este rolul cavalerului de onoare?

Traditia cavalerului de onoare a debutat in Germania, iar inceputurile sale sunt departe de inocenta acestei „functii” din zilele moderne. Fara a fi un moft, cavalerul era o necesitate, iar rolul sau in cadrul alaiului era foarte bine conturat. Daca din diferite motive, mirele nu ajungea la o intelegere cu viitorul socru, acesta isi rapea mireasa. Cavalerul de onoare era complicele si avea rolul de a tine rudele miresei departe de cuplu, pentru a nu impiedica finalizarea ceremoniei.

Spre deosebire de functia practica a cavalerilor de onoare, rolul domnisoarelor a fost gandit in scopuri mai pasnice, insa nu chiar nevinovate. Prezenta lor alaturi de mireasa in alaiul de nunta avea menirea de a scoate in evidenta, prin comparatie, frumusetea si gateala miresei, personajul care se bucura de cea mai multa atentie in ziua nuntii ei.

 

Diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeii…

Una dintre vechile traditii europene respectate si astazi este aceea de a oferi un inel de logodna ca o dovada a bunelor intentii fata de domnisoara curtata. Radacinile traditiei se pierd in negura timpului, insa in anul 860 e.n., Papa Nicolae I a declarat ca nu este de ajuns oferirea unui inel pentru a incheia unangajament de casatorie, ci este necesar ca acesta sa fie din aur, ca o dovada a suportului financiar pe care barbatul il va oferi viitoarei sotii.

In 1477, regele Maximilian i-a daruit Mariei de Burgundia un inel de logodna din aur, impodobit cu un diamant. Se spune ca inca de atunci,diamantele au devenit cele mai bune prietene ale unei femei.

 

De ce se atarna conserve de masina?

Traditia vest-europeana de a lega cutii de conserve in spatele masinii care ii transporta pe proaspetii casatoriti isi are originile in perioada dinastiei Tudor din Anglia. Dupa ce mirele si mireasa urcau in trasura, invitatii se descaltau si aruncau cu pantofii in aceasta, in credinta ca fiecare lovitura reusita va aduce proaspatului cuplu mult noroc.

Cum in zilele prezente nu este o idee prea buna sa lovesti o masina, pentru simplul fapt ca pagubele ar putea deveni serioase, si cum nici invitatii desculti nu reprezinta o imagine prea vesela, nuntasii s-au aratat mai practici, limitandu-se la legarea unor inofensive cutii de conserve in spatele masinii.
Sursa: www.one.ro